Ion Fugaru, demis din fruntea PDL Târgu-Cărbuneşti în urma declaraţiilor făcute joi, la Radio Infinit

| |
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Democrat-liberalul a spus că actuala conducere a organizaţiei portocalii ar trebui să aibă poziţii publice prin care să-i apere pe pedeliştii prigoniţi de actuala putere sau de justiţie.

În ultima vreme însă, Fugaru a făcut şi alte declaraţii care l-au nemulţumit pe Dan Vâlceanu. Liderul PDL Gorj refuză să explice de ce l-a demis pe Ion Fugaru, zice că nu-şi bârfeşte colegii.

Dan Vâlceanu


Ion Fugaru a reuşit performanţa ca, în numai câteva luni, să fie demis de două ori din fruntea organizaţiei Târgu-Cărbuneşti. Prima dată  de către deputatul Ion Cupă.

„Motivul demiterii este foarte clar: declaraţia pe care am făcut-o la Radio Infinit. Mi s-a reproşat că n-am voie să-mi exprim punctul de vedere în presă” ne-a explicat Fugaru care n-are de gând să plece din PDL dar le transmite colegilor că pot să-l excludă dacă asta vor.

Ion Fugaru


Cosmin Brujan se numeşte noul lider al PDL Târgu-Cărbuneşti. Acesta a avut mai multe întâlniri cu preşedintele Dan Vâlceanu şi zice că a acceptat cu greu să-i ia locul lui Ion Fugaru. Se gândeşte de pe-acum să găsească un candidat la primărie pentru 2016.

Cosmin Brujan


2 Comentarii pentru “Ion Fugaru, demis din fruntea PDL Târgu-Cărbuneşti în urma declaraţiilor făcute joi, la Radio Infinit”

  1. [...] aici. Citeste si… Drăgușin o contrazice pe Ciolocoi: ''Nu s-a decis susținerea Emiliei Horhoianu [...]

Lasa un Raspuns

Radio Infinit - 87. 8 FM Top66 Statistici